Cele mai cool aplicaţii cu care să-ţi accesorizezi smartphone-ul (Android)

Ştim că foloseşti opţiunea de apelare din ce în ce mai rar şi că de fiecare dată când eşti în autobuz sau la semafor mai verifici câte o aplicaţie. Dar parcă totul a început să pară plictisitor, nu-i aşa? Ţi-am pregătit o listă de cool apps de luat cu tine in Google Play.

Pomelo

pomelo

Ştii bucuria aia pe care o simţi când inimioarele pe care le primeşti pe Instagram se tot adună? Te înţelegem. Ca să fii şi mai aproape de statutul de celebritate Instagram, poţi îmbunătăţi pozele cu Pomelo – una dintre cele mai bune aplicaţii de modificat poze pentru Android. Ai opţiuni de corectare a culorilor, dar şi multe filtre pe care le poţi aplica.

Snapi

snapi 

Drama unui selfie începe atunci când simţi că nu mai ai destule mâini pentru a ajunge la butoanele potrivite fără să te încrunţi în poză. Cineva a înţeles asta şi a inventat o aplicaţie care îţi face poză fără să fie nevoie să atingi ecranul. Trebuie doar să îndrepţi palma spre camera până se aude un sunet, iar când eşti gata dai semnalul închizând palma. Nu uita să zâmbeşti!

Battery Doctor

batt

Nu-i aşa că-i neplăcut să rămâi fără baterie? Prietenii nu mai pot să dea de tine şi parcă nu îţi mai explici cum reuşeau să se întâlnească oamenii înainte de telefoane. Dacă nu ai un acumulator extern, poţi instala Battery Doctor, care promite că prelungeşte viaţa bateriei cu 50%. Nu uita să mergi la consulturi periodice!